Despre noi

Asociația Română a Agenților de Muncă Temporară (ARAMT) este o organizație non-profit, apolitică, independentă și democratică înființată în luna iunie 2010. Fondată de cei mai mari jucători de pe piața serviciilor de resurse umane, ARAMT își propune flexibilizarea condițiilor de acces pe piața muncii și crearea de noi locuri de muncă, în contextul în care România are în acest moment cea mai mică rată a contractelor de muncă temporară din Europa.

Download statut ARAMT

Obiective ARAMT

  1. Crearea unui nucleu de lobby pentru promovarea muncii temporare în România
  2. Comunicarea propunerilor de clarificare/ modificare a legislației și normelor în vigoare în sectorul muncii temporare formulate de către membrii Asociației către autoritățile legislative.
  3. Stimularea pieței muncii în sectorul muncii temporare
  4. Asistarea și consilierea membrilor ceea ce privește relațiile cu autoritățile, ca și în ceea ce privește activitățile specifice derulate de agenții de muncă temporară afiliați ARAMT
  5. Inițierea de parteneriate relevante cu asociații/ONG-uri/comunități de afaceri care ne împărtășesc misiunea de dezvoltare a sectorului de muncă temporară în România
  6. Promovarea muncii temporare în mass media și prin intermediul unor evenimente specifice, cu scopul de a clarifica termenii și avantajele care decurg din flexibilizarea muncii
  7. Formularea și susținerea activă a principiilor de etică și bună practică în sectorul muncii temporare.

Misiune ARAMT

Misiunea ARAMT este de a se poziționa ca un nucleu de lobby pentru susținerea dezvoltării și promovării muncii temporare în România și de a înlesni adaptarea legislației românești în vigoare la normele și practicile recomandate de Uniunea Europeană.

Activitățile ARAMT sunt dedicate:
  1. Ridicării nivelului de informare a opiniei publice în ceea ce privește flexibilitatea muncii, în general și munca temporară, în special
  2. Participării la dialogul social în vederea găsirii de soluții pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă din România
  3. Participării la crearea unui cadru legal în conformitate cu legislația și normele europene în materie de muncă temporară
  4. Identificării și promovării standardelor de calitate, etică și bune practici în sectorul muncii temporare
  5. Promovării formelor de muncă flexibile și a avantajelor muncii temporare în mediul de business