stiri Știri

Legea detașării salariaților publicată în Monitorul Oficial

11.04.17

Legea nr. 16/2017 privind detasarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 196 / 21.03.2017. Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, la data de 20 mai 2017, se va abroga Legea 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii. Iată câteva elemente de noutate introduse de Legea 16/2017:

  • - definirea noțiunii de detașare transnațională
  • - redefinirea termenului de indemnizație specifică detașării transnaționale
  • - clarificarea legislației aplicabile drepturilor angajatului
  • - definirea unor termeni noi precum: lanț de subcontractare, întreprindere utilizatoare, întreprindere și grup de întreprinderi
  • - ITM-urile sunt abilitate să realizeze o evaluare de ansamblu a tuturor elementelor faptice care definesc detașarea transfrontalieră

Normele metodologice de aplicare a Legii 16/2017 trebuie întocmite de Ministerul de Justiție până la  data de 20.05.2017.

înapoi la știri